În așteptarea Crăciunului

Alături de sărbătoarea Paștelui, Crăciunul a fost dintotdeauna cea mai stresantă și tensionată perioadă în casa în care am crescut. Sau cel puțin așa am perceput eu. Pregătirile implicau multe treburi de rezolvat, în plus față de munca multă pe care o depuneam mereu, oricum. Curățenie generală prin casă, feluri peste feluri de mâncare, cheltuieli mai multe într-o casă cu bugetul mereu mai mic decât nevoile și așa mai departe.

Totă lumea era mai grăbită în perioada asta, mai încordată, mai agitată. Iar asta se traducea în cuvinte dure și răstite, certuri, jigniri. Spiritul Nașterii Domnului era exact opusul a ceea ar fi trebuit să fie. Până și împodobitul bradului sau împachetatul cadourilor erau uneori prilej de și mai multe neînțelegeri. „Împodobim așa, nu altfel”, „Tu nu ai voie să participi la împachetat”, „Pleacă și nu mă mai încurca”, sunt doar câteva din replicile pe care le-am auzit de-a lungul anilor. Era o atmosferă atât de epuizantă sufletește încât atunci când ziua Crăciunului sosea, iar casa era pregătită la standardele care se doriseră, nu mai aveam nici energie, nici chef, nici nervi ca să mă pot bucura de moment. Sentimentul meu era ceva de genul “huh, bine că s-a terminat și episodul ăsta“.

Așadar, când mi-am întemeiat propria familie, am decis că în casa mea lucrurile se vor întâmpla diferit. Că în preajma sărbătorilor, în casa mea vor predomina tihna, introspecția, bucuria. Că voi lăsa la o parte orice standard care îmi răpește din trăirea cu bucurie a Crăciunului. Și așa este.

Mai e mai puțin de o săptămână până la Crăciun. În loc să mă agit cu frenezie, le citesc băieților mei povești și îl ajut pe cel mare să construiască turnuri uriașe din cuburi de lemn. Ca Biluță, pentru cunoscători ;). Am exclus întâlniri obositoare cu prea multe persoane, evit aglomerațiile, iar lista de cumpărături pentru Crăciun este cu doar puțin mai lungă decât una obișnuită. Copiii vor primi de la Moș doar fructe, că jucării au deja o mulțime. Iar pentru mine și soțul meu, bucuria de a fi împreună este cel mai apreciat cadou.

Pentru puștiul nostru de trei ani, e un deliciu să împodobească și să despodobească la nesfârșit bradul, în fiecare zi. Pentru bebeluș, cea mai mare bucurie este atenția și joaca noastră cu el.

Nu mi-a ieșit chiar din prima. Am avut câțiva ani de oscilare între diverse variante, până să-mi găsesc un echilibru de care să fiu mulțumită și cu siguranță că în viitor voi mai tot face mici îmbunătățiri. Cu toate acestea, acum pot spune că în sfârșit întâmpin Crăciunul cu liniște în suflet.

Desigur asta poate însemna că am feluri de mâncare mai puține sau mai puțin sofisticate pe masă, că nu mi-e casa perfect ordonată sau jucăriile perfect organizate.

Însă între o casă perfectă și un suflet liniștit, ce e mai important?

E o întrebare la care fiecare are răspunsul lui personal, desigur. Însă vreau să cred că fiecare își găsește un echilibru care să nu-i răpească din liniștea interioară mai mult decât permite toleranța lui.

Crăciun fericit să aveți!